Ce trebuie să știi

Exista un loc unde se vorbeste limba lui Hirstos, nu departe de Drumul Damascului, la o abatere de cativa kilometri, in muntii Antiliban. Locul se numeste Maaloula si inseamna „poarta” in aramaica occidentala. Acolo s-a retras, urmarita de soldatii romani, Sfanta Tecla, prima ucenica a Apostolului Pavel si prima mucenita a crestinatatii. Pe acelasi drum urmeaza sa paseasca, aproape doua mii de ani mai tarziu si fara sa cunoasca povestea intemeierii locului, un arab crestin din nordul Libanului, izgonit din tara sa. Arabul ajunge pe Drumul Damascului in plin razboi civil sirian, dupa ce si-a risipit averea pentru a cumpara demnitati in tara de adoptie. Romanul Limba lui Hristos e povestea revelarii intamplatoare a faptelor din primul deceniu crestin, in contextul unor intamplari petrecute intre 1975 si 2013, dintr-un Orient la fel de incert ca acela din Antichitate si la fel de volatil ca parfumurile Arabiei. O ultima cruciada interioara este dusa pe teritoriul fluid al Orientului. Exista un loc unde inca se mai vorbeste limba lui Hristos. Exista. „Adrian Lesenciuc scrie versuri, romane, critica si istorie literara, eseuri, cu aceeasi invatata dezinvoltura si pedanta aplecare asupra paginii, caci eleganta descinderilor sale in atatea zone se sprijina pe o biblioteca impresionanta. Stie ce inseamna ordinea si disciplina, asa incat poate cocheta liber cu formele haosului si ale neoranduielii, dispus oricand sa le imprumute rigori. Gandeste viata cu exuberanta unui locuitor lucid si implicat al viului, dar cantareste sobru si manifestarile muritudinii. Toate astea, intr-o eleganta limba romaneasca, atat de bine si bogat stapanita, incat isi poate ingadui si sa se lase – cu incantare – in voia jocurilor ei de sonuri si cuvinte.” IRINA PETRAS „Pot banui ca [...] Adrian Lesenciuc a pus, mai presus de scriitura, intreaga sa forta de compozitie literara, ca a maruntit in gand fiece fraza si fiece tablou izvodit din istoria unei alte Lumi.” Parintele CONSTANTIN NECULA „Nota distopica din romanele mele are legatura cu dorinta de a avertiza asupra formelor de alunecare subtila. Daca istoria mare ar fi ascultat fictiunea, ar fi fost mai atenta la personajele politice care aplica tehnica piciorului in prag. O lectura a romanului Noi al lui Evgheni Zamiatin, din 1920, ne-ar fi tinut departe de escaladarea hitlerista. Ar fi existat vocile opozitiei care sa opreasca mai devreme intentia de macel sau chiar Holocaustul insusi. Asta face distopia: stopeaza alunecarile societatii in mainile unor indivizi cu porniri dictatoriale, care sacrifica totul pentru propria putere si pentru propria statuie. Nu lumea este distopica, ci fictiunea care avertizeaza, care isi castiga astfel rolul social.” ADRIAN LESENCIUC...